Romanian Chamber Orchestra – Compas Orchestral

Organizator
Asociația Trib'Art
Perioada
17 august 2021
Finanțat prin
Apelul 1/2021 Cultură
Suma solicitată
75.000 lei

„Romanian Chamber Orchestra – Compas Orchestral” este, prin valoarea componenților săi și prin contribuția adusă la patrimoniul național, un punct de referință pentru cultura românească. Unicitatea proiectului este conferită de structura ansamblului ce reunește 22 de muzicieni români care fac performanță atât în țară, cât și în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii. Romanian Chamber Orchestra a fost înființată în 2019, îi are ca directori artistici pe violonistul Alexandru Tomescu și pe violistul Cristian Andriș, în timp ce dirijorul ansamblului este maestrul Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai importanți dirijori români recunoscuți pe plan mondial, dirijorul principal al Orchestrei Radio din Köln și, începând cu acest an, directorul artistic al Orchestrei Naționale a Franței.

 

În 2020, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, Romanian Chamber Orchestra a obținut o și mai mare recunoaștere și vizibilitate atât în țară (prin concertele susținute la Timișoara, București și Cluj-Napoca), cât și în străinătate (prin difuzarea concertului de la Sala Radio în rețeaua European Broadcasting Union care cuprinde 56 de țări și pe pagina Festivalului Internațional „George Enescu”). 2020 a fost anul în care Romanian Chamber Orchestra a reușit să realizeze 3 concerte în aer liber, să transmită 2 concerte live pe pagina de Facebook a orchestrei.

 

În acest an, în luna august am programat 5 zile de activități în Timișoara: masterclass-uri pentru tinerii muzicieni timișoreni, masterclass de dirijat susținut de Cristian Măcelaru, un concurs de compoziții de opere contemporane pentru această formulă orchestrală, întâlniri cu publicul (artist talks) și un concert.

 

Foto: © Dana Moica


downloadmagnifier