Spații Vii – Privește Orașul

Organizator
Ordinul Arhitecților din România, Filiala Teritorială Timiș
Perioada

Finanțat prin
Apelul 3/2021 Cultură RESTART
Suma solicitată
325.000 lei

Orașul ne aparține tuturor, iar alături de acest drept asupra lui avem și responsabilitatea de a ne interesa și implica activ în evoluția lui. Pentru ca trăsăturile fizice ale unui oraș să influențeze pozitiv componenta umană, mentalul colectiv, este nevoie de o atentă calibrare a intervențiilor, de comunicare, negociere și relaționare între actorii urbani. „Privește Orașul” își propune o interacțiune directă între oraș/cartier și locuitorii acestuia, colaborare, dialog și participare.

 

Programul propus pentru anul acesta continuă seria de acțiuni și proiecte ale campaniei „Privește Orașul” care a apărut în 2015, în cadrul Anualei Timișorene de Arhitectură (a_ta), a continuat cu ediția din 2016, care se întâmpla deja în cadrul Bienalei Timișorene de Arhitectură Beta, unde se intersectează și cu Traseul Spații vii din dosarul de candidatură cu care Timișoara a câștigat titlul de Capitală Europeană a Culturii. În anii ce au urmat Campania s-a dezvoltat tot mai mult, a fost implementat proiectul „Transite” și au fost create, împreună cu 6 tineri artiști timișoreni și un story-teller, 6 personaje reprezentând spații publice antropomorfizate: Piața Sinaia, Piața 700, Piața Libertății, Piața Flavia, Sala Olimpia și spațiul public generic, dintre blocuri, cel care se află aproape de noi, asupra căruia ne-am aplecat cu atenție în perioada pandemiei COVID-19.

 

Pentru anul 2021, programul conține 3 mari acțiuni: continuarea seriei de evenimente în Piața Sinaia, utilizând instalația construită în 2020 care este activă și funcțională; intervenția arhitecturală în Piața 700 printr-un apel de idei; Farmacia de cartier - o intervenție în colaborare cu Art Encounters într-un spațiu public de cartier, între blocuri. Toate aceste intervenții își propun să activeze comunitatea locală și să creeze cadrul pentru experiențe, realizându-se astfel o punte de legătură între oraș ca spațiu al nostru, al tuturor și individ, locuitor al orașului.

 

Foto: © Alex Todirică


downloadmagnifier